Despre accesorii putem spune, fără să greșim, că sunt „sarea și piperul” unei amenajări. Ca să ne dăm seama ce rol important au acestea în decorul interior, hai să ne imaginăm cum ar arăta casa noastră fără perdele, draperii, covoare, corpuri de iluminat, tablouri și decorațiuni! Cu siguranță, ar fi incompletă, austeră și rece.
Accesoriile sunt acele detalii care fac diferența între un interior reușit, ce transmite multă personalitate, și unul fad, insipid, care nu ne spune nimic.
Cei mai mulți dintre noi avem tendința să minimizăm importanța acestor obiecte, pe care le considerăm „secundare”, lăsând alegerea lor pe ultima sută de metri în procesul de amenajare. Ceea ce este greșit! Dacă stăm un pic și ne gândim, ne dăm seama că ele, deși aparent mici, nesemnificative, sunt cele care completează și personalizează ambientul. Tocmai de aceea, trebuie să le alegem cu grijă, și nu în grabă, în acord cu stilul și cromatica decorului. De asemenea, nu e de dorit nici să cădem în extrema cealaltă și să le folosim în exces, căci, după cum bine știm, ceea ce este prea mult strică.
Accesorii decorative și practice, pentru o bucătărie veselă
Ca în orice încăpere a locuinței, și în bucătărie avem nevoie de accesorii care să o înfrumusețeze și înveselească. Hai să vedem care sunt cele mai potrivite pentru a crea un spațiu cu personalitate!
Accesorii decorative
Evident, acestea au eminamente un rol ornamental. Este vorba despre: decorațiuni pentru pereți (tablouri, stickere, fototapet), figurine din porțelan, obiecte de design, amintiri dragi, ghivece cu plante, aranjamente florale naturale etc. Toate acestea dau viață bucătăriei și o scot din anonimat, așa că hai să mizăm pe ele, dacă vrem să oferim acestui spațiu o amprentă personală!
Accesorii practice
Această categorie cuprinde următoarele subcategorii, care au atât rol funcțional, cât și decorativ:
– accesorii din materiale textile: perdelele, draperiile, fețele de masă, seturile compuse din mănuși de protecție și prosoape reprezintă o soluție simplă și la îndemână pentru a crea o atmosferă plăcută în bucătărie. Alese în culori și cu imprimeuri inspirate, aceste elemente de decor pot face minuni chiar și cu cel mai neprimitor și anost spațiu.
Să presupunem că avem o bucătărie frumoasă, dar monotonă, amenajată cu mobilier alb, în stil clasic, și cu finisaje deschise la culoare, căreia simțim nevoia să-i dăm un refresh. Nimic mai simplu! Câteva accesorii textile cu imprimeuri florale în nuanțe pastelate sau chiar în culori tonice vor schimba radical aspectul spațiului. Pentru un astfel de rezultat, nu e nevoie să folosim excesiv acest pattern sau să-l mixăm cu alte tipuri de imprimeuri, întrucât există riscul să obținem un decor încărcat, obositor și chiar kitsch. Echilibrul și armonia sunt secretul.
– veselă, tacâmuri, pahare, solnițe pentru sare și piper, ustensile, seturi de protecții universale: pe lângă faptul că sunt indispensabile în bucătărie, acestea au totodată un potențial decorativ uriaș. Totul este să le alegem în funcție de designul spațiului de gătit/de luat masa, dar și de atmosfera pe care dorim să o conturăm. Astfel, dacă bucătăria noastră este amenajată într-un stil modern, avem undă verde să folosim aceste accesorii în culori vesele, pentru a obține un plus de dinamism.
O idee super-simplă de a împrospăta atmosfera de la masă este să mâncăm dintr-o veselă mai specială, alcătuită chiar de noi, din farfurii diferit colorate. Va arăta spectaculos!
În schimb, dacă spațiul bucătăriei are un design clasic sau rustic, atunci cele mai potrivite sunt accesoriile în culori neutre, așa cum este acesta, sau în nuanțe pastelate.
– electrocasnice: frigiderele, hotele, cuptoarele, roboții de bucătărie, blenderele, cafetierele, espressoarele și multe alte aparate din categoria electrocasnicelor necesare traiului modern și-au depășit de mult rolul de obiecte exclusiv funcționale, având o importantă componentă decorativă. În prezent, pe piața de electrocasnice de la noi găsim numeroase colecții de astfel de produse, cu designuri diferite, care satisfac toate preferințele estetice. Astfel, în funcție de stilul în care este amenajată bucătăria, avem posibilitatea să o personalizăm fie cu aparate de ultimă generație, în culori puternice și cu imprimeuri îndrăznețe, fie cu electrocasnice cu un look mai „cuminte”, clasic, retro sau vintage.
Foto deschidere: Pixabay
Foto: Mezoni