Organizare dressing: Cum să ai un dressing ordonat?

Total
0
Shares

Dressingul nu mai este de mult timp un moft, ci reprezintă un spațiu necesar în orice locuință actuală, având în vedere că te ajută să păstrezi hainele, încălțămintea și accesoriile într-un mod organizat, în așa fel încât să găsești imediat lucrurile de care ai nevoie.

 

Indiferent că îi dedici o încăpere sau doar o zonă dintr-o încăpere, dressingul este o funcțiune care vine cu multe avantaje. În primul rând, prin amenajarea sa, ții într-un singur loc obiectele vestimentare, ceea ce înseamnă că nu mai este necesar să aglomerezi celelalte spații din casă (holurile, livingul și balconul, de exemplu) cu mobilier de depozitare. Cu alte cuvinte, prin amenajarea unui dressing, decongestionezi locuința.

 

În al doilea rând, îți oferă acces rapid la întreaga garderobă. Așadar, nu îți mai consumi timpul și energia răscolind toată casa după un anumit lucru. Însă pentru a-ți ușura cu adevărat viața, dressingul trebuie să fie cât mai bine organizat. Descoperă în rândurile următoare în ce constă organizarea unui dressing și câteva sfaturi utile pentru un dressing ordonat zi de zi! 

Cum îți organizezi dressingul în funcție de spațiul disponibil 

Pentru persoanele norocoase, dressingul este o încăpere separată de restul camerelor din locuință, care le ajută să-și organizeze articolele vestimentare în așa fel încât să-și aerisească locuința și să elibereze alte camere de dulapuri masive și sertare. Cel mai adesea, însă, dressingurile sunt clasificate în funcție de spațiul pe care-l ai la dispoziție și după localizarea acestora. Însă cum în articolul de astăzi vom face referire mai mult la organizarea dressingului și nu la amenajarea acestuia, ne vom raporta la dimensiunile unui dressing. 

  • Dressing mic

Un dressing nu trebuie să aibă cele mai mari dimensiuni pentru a-ți putea oferi acces rapid la toate articolele vestimentare de care ai nevoie. Dacă ai de-a face cu amenajarea unui dressing îngust și mic, trebuie să alegi cu grijă piesele de mobilier și să folosești inteligent spațiile goale de care dispui. Dulapurile înalte până la tavan pot reprezenta o soluție inteligentă, în cazul în care nu îți poți transforma o întreagă cameră în dressing. Un astfel de corp de mobilier are suficiente spații pentru rafturi și umerașe, fiind destul de permisiv în organizarea dressingului de mici dimensiuni. 

 

De asemenea, o altă idee de amenajare a unui dressing mic sunt standurile pentru umerașe, polițele create special pentru genți sau montarea unor cuiere, pentru organizarea accesoriilor din dressing. Nu uita să adaugi și o oglindă în acest spațiu, mai cu seamă că va reuși să mărească vizual încăperea și va da senzația unui spațiu aerisit. 

Sursa foto: Shutterstock

  • Dressing mare 

Un dressing cu dimensiuni generoase vine cu o mulțime de posibilități de amenajare și organizare. În afara clasicelor rafturi, umerașe și cuiere, poți introduce aici chiar și o masă pentru machiaj, un fotoliu sau accesorii textile, detalii care fac diferența în decorul interior. În cazul unui dressing mare, poți opta pentru un mobilier pentru dressing mult mai complex, cum ar fi unul cu spațiu dedicat hainelor de pe umerașe, compartimente pentru genți și pantofi sau sertare pentru diverse accesorii. Un spațiu de dimensiuni mari îți va permite organizarea în detaliu a dressingului, inclusiv o gamă largă de elemente decorative. 

 

Masa de toaletă, plantele, coșurile și cutiile de depozitare, fotoliile sau poate chiar și o mică canapea fac extrem de ușoară compartimentarea unui dressing de dimensiuni mari. Mai mult decât atât, într-o încăpere vastă dedicată unei astfel de amenajări poți pune în practică cele mai interesante idei de dressing, cele mai populare dintre ele fiind dressingul fără uși sau amenajarea dressingului pe tot peretele. Indiferent de alegere, organizarea dressingului va fi cu siguranță una mult mai ușoară, mai ales dacă pasiunea ta pentru shopping te-a făcut să aduci toate magazinele în locuință! 

Sursa foto: Shutterstock

Cum îți organizezi hainele eficient în dressing 

Multe persoane sunt speriate de ideea organizării dressingului și de a face ordine în dulapul cu haine. Și nu este de mirare, mai ales dacă deschizi ușile și vezi toate articolele vestimentare înghesuite pe umerașe sau așezate precar, în timp ce sertarele sunt ticsite de accesorii pe care, desigur, nu le găsești atunci când ai nevoie. 

 

Tocmai din acest motiv este necesară o organizare eficientă a hainelor în dressing și sortarea acestora pe categorii, cu ajutorul unor elemente de organizare pentru îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite. În acest sens, organizarea dressingului se va rezuma la sortarea hainelor în funcție de locul și ocazia la care porți ținute create cu hainele respective.  

  • Haine de zi

Hainele de zi sau de birou sunt piesele vestimentare pe care le porți cel mai des și care, din punct de vedere statistic ocupă cea mai mare parte a dulapului. Asigură-te că acestea vor avea un loc de cinste în dressingul tău, undeva unde poți avea acces rapid la acestea, zi de zi. 

  • Haine de ocazie

Hainele pentru ocazii speciale, realizate din materiale fine sau cu aplicații se vor acoperi cu huse, pentru a evita șifonarea sau deteriorarea acestora. Desigur, acestea vor fi puse pe umerașe, într-o zonă a dressingului pe care nu o accesezi în permanență. 

  • Haine de casă 

În categoria hainelor de casă se regăsesc tricourile, pantalonii lejeri, bluzele din bumbac, halatele, pijamalele sau alte articole vestimentare pe care le porți adesea acasă. Alege pentru acestea câteva rafturi speciale în dressing, în așa fel încât să le poți accesa și vedea ușor. 

  • Haine pentru activități sportive și hobby-uri

Separat, vor fi organizate în dressing și hainele dedicate activităților sportive sau diverselor hobby-uri, ele reprezentând în sine o categorie diferită de haine. 

 

Odată ce ai în minte aceste categorii, este vremea să iei secțiune cu secțiune și să sortezi fiecare piesă vestimentară în funcție de categorie. Vei vedea că acest proces în esență laborios te va ajuta în organizarea dressingului și îți va reduce cu siguranță din timpul pe care-l petreci în fața dulapului cu haine, încercând să-ți creezi ținutele de zi cu zi. 

Sursa foto: Shutterstock

Sfaturi utile pentru un dressing ordonat zi de zi 

Fie că ți-ai amenajat un dressing de dimensiuni generoase, fie că ai inclus dressingul în dormitor sau ai ales varianta unui dulap dressing, trebuie să știi că “organizarea” este cuvântul-cheie, dacă îți dorești ca acest spațiu să fie zi de zi ordonat și plăcut. În momentul actual, există numeroase soluții de amenajare deopotrivă practice și estetice pentru orice tip de dressing. Astfel, în cazul unui dressing care beneficiază de o cameră separată, poți opta pentru un ansamblu de mobilier prevăzut cu o multitudine de rafturi, sertare, cuiere sau umerașe. De asemenea, ai posibilitatea să îl dotezi cu o masă pentru machiaj, cu un scaun/fotoliu confortabil și chiar cu o scară, care să îți asigure accesul în zonele de depozitare superioare.

 

Dacă ai amenajat dressingul în dormitor, în debaraua de pe hol sau chiar în balcon, atunci este necesar să apelezi la idei cu ajutorul cărora să valorifici la maximum fiecare centimetru disponibil. De exemplu, mobilierul realizat la comandă, eventual înalt până în tavan, reprezintă, în acest caz, o soluție bună, pe care o poți lua în calcul. Prevăzut cu spații de depozitare adaptate nevoilor tale, acesta îți poate oferi în partea superioară loc pentru umerașe și rafturi, iar în partea inferioară – sertare pentru încălțăminte și accesorii.

 

Foarte util atunci când duci lipsă de spațiu de depozitare se poate dovedi și un suport mobil pentru haine, care își poate găsi locul într-un colț din dormitor sau pe hol. Un astfel de stativ este ideal pentru a depozita hainele pe care vrei să le ai mereu la îndemână sau pentru a expune cele mai frumoase piese vestimentare din garderobă.

Sursa foto: Shutterstock

 

Dar să revenim la organizarea dressingului, care, pentru a fi cât mai eficientă, ar trebui să pornească de la un plan bine stabilit și de la câteva reguli/recomandări, ca cele pe care ți le prezentăm în continuare:

  • Inventariază toată îmbrăcămintea, încălţămintea şi accesoriile. Articolele vechi, demodate, care nu îți mai plac sau care nu îți mai vin bine pune-le deoparte, în cutii de carton. Dacă sunt într-o stare bună, ar fi frumos să le donezi celor care chiar au nevoie de ele decât să le lași să ocupe degeaba un spaţiu preţios.
  • Concentrează-te pe obiectele vestimentare pe care le păstrezi şi sortează-le în funcţie de sezon. Evident, cele de toamnă-iarnă au prioritate în această perioadă a anului, aşa că așează-le cât mai la îndemână. Cât priveşte lucrurile subțiri, destinate anotimpului cald, depozitează-le în cutii cu saci vidați, după care pune-le pe rafturile superioare, mai în spate sau chiar într-un dulap separat, pentru a nu te încurca.

Sursa foto: Shutterstock

  • Aranjează hainele pe care le vei purta în acest sezon în funcție de culori. Astfel, vei putea să îți alegi mai simplu și mai repede ținuta. În plus, dressingul va avea un aspect ordonat și plăcut.
  • Grupează obiectele vestimentare de același fel, adică bluze la bluze, pulovere la pulovere, tricouri la tricouri etc. Este o metodă foarte practică, care te va ajuta să păstrezi zi de zi ordinea în dressing și să găsești dintr-o privire ceea ce cauți.
  • Ține la îndemână hainele preferate sau pe cele pe care le folosești cel mai des.
  • Păstrează lenjeria și șosetele în cutii/săculeți de bumbac.
  • Separă pantofii și accesoriile de haine. Oricât de mic ar fi dressingul tău, este esențial să respecți această regulă, dacă vrei ca ordinea să “domnească” permanent în acest spațiu, și nu ocazional.
  • Depozitează încălţămintea în pantofare sau, la modul ideal, în cutii etichetate, care îţi vor simplifica misiunea de a găsi în câteva secunde încălțările de care ai nevoie.
  • Pentru genţi, curele, eşarfe, ochelari de soare şi bijuterii, alocă un corp de mobilier separat, prevăzut cu tot felul de cutii, cutiuţe, agățători și tot felul de alte soluții de depozitare istețe pentru un spațiu interior aerisit

Sursa foto: Shutterstock

 

Știm că organizarea dressingului poate părea un proces extrem de laborios, însă dacă vei respecta regulile de mai sus și vei ține cont de sfaturile utile pentru un dressing ordonat, cu siguranță această organizare nu te va pune în dificultate. Și dacă tot suntem la capitolul organizare, nu ar strica să descoperi și câteva soluții practice pentru organizarea în baie sau sfaturi utile pentru organizarea cosmeticelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa-ti placa

You May Also Like