Dacă îți place să citești și obișnuiești să-ți îmbogățești periodic colecția de cărți cu volume noi, foarte probabil te confrunți și tu cu următoarea problemă: nu știi unde să le mai pui. Situația devine și mai complicată dacă locuiești la bloc, într-un apartament mic sau chiar într-o garsonieră. Avem însă o veste bună: există numeroase soluții de depozitare moderne, care te ajută să păstrezi aceste obiecte speciale într-un mod organizat, la îndemână și fără a aglomera interiorul.
Pe verticală!
Așa cum bine știi, cărților le stă cel mai bine în bibliotecă, o piesă de mobilier al cărei design a evoluat foarte mult în ultimii ani. Așa se face că modelele actuale nu mai amintesc cu nimic de clasicele biblioteci voluminoase și monotone. Prin urmare, chiar și locuința ta mică poate găzdui un astfel de corp de mobilier atâta vreme cât optezi pentru o bibliotecă minimalistă, înaltă până în tavan. Aranjând cărțile pe verticală, valorifici integral un perete liber (din living sau de pe hol) și, foarte important, spațiul util nu are de suferit.
Așează cărțile într-un mod creativ
Nu vrei o bibliotecă, ci o soluție modernă, jucăușă, ieșită din tipare? Atunci te sfătuim să îți așezi cărțile în rafturi gen box-uri colorate, ca cele din imaginea de jos. Alege câteva rafturi de acest tip, montează-le pe perete exact așa cum vrei și vei crea un decor dinamic și plin de culoare.
O altă idee asemănătoare, dar cu același efect spectaculos, este să folosești, pe post de rafturi, lădițe din lemn vopsite sau decorate chiar de tine.
Valorifică zonele neexploatate!
Dacă analizezi cu atenție interiorul în care trăiești, îți garantăm că o să găsești multe locuri libere, care abia așteaptă să fie utilizate. Printre acestea se numără zonele de colț sau porțiunile de perete de deasupra ușilor. Astfel, în colțurile goale se potrivesc de minune etajerele sau rafturile de colț, așa că, dacă ai nevoie de extra-spații pentru cărțile tale, nu mai sta pe gânduri și achiziționează câteva asemenea obiecte. Cât privește zonele de deasupra ușilor, le poți exploata prin montarea unor polițe, pe care să-și găsească locul cărțile deja citite sau cele de care ai nevoie mai rar.
Rafturi invizibile
Nu, nu este nicio magie la mijloc! Doar câteva rafturi ingenioase, invizibile, cu ajutorul cărora cărțile tale vor părea că levitează. Foarte ușor și rapid de montat, acestea sunt o soluție potrivită pentru amenajările moderne, ce valorifică excelent spațiul pe verticală.
Cât mai la îndemână!
Atunci când ai la dispoziție 40-50 mp și vrei să profiți de fiecare centimetru, este necesar să acorzi prioritate soluțiilor de amenajare istețe. Primele pe listă trebuie să fie piesele de mobilier multifuncționale, prevăzute cu extra-spații. De exemplu, în loc să alegi o măsuță de cafea obișnuită, ai posibilitatea să optezi pentru un model prevăzut cu o zonă suplimentară de depozitare, numai bună pentru a așeza revistele, albumele sau cărțile pe care vrei să le ai cât mai la îndemână.
O bibliotecă organizată și originală în 3 pași
Dacă ai o bibliotecă compusă din multe titluri, este foarte important să o organizezi cât mai bine și totodată să-i adaugi ceva din personalitatea ta. Cum poți face aceste lucruri? Simplu! Urmează cei trei pași:
1. Aranjează cărțile pe categorii (ficțiune, non-ficțiune, genuri literare), după care organizează fiecare categorie în ordine alfabetică. Astfel, biblioteca va avea un aspect coerent, iar tu vei găsi dintr-o privire volumul pe care-l cauți.
2. Adaugă pe rafturile bibliotecii, printre cărți, obiecte decorative, fotografii înrămate, tablouri, amintiri din vacanță sau chiar mici aranjamente din plante. Aceste lucruri vor anima biblioteca și o vor scoate din anonimat, conferindu-i un aer personal. Ai grijă totuși să nu exagerezi cu ele, întrucât vei obține un aspect aglomerat, ceea ce nu e de dorit, mai ales dacă locuiești într-un interior restrâns.
3. Folosește suporturi decorative pentru cărți. Cu ajutorul lor, poți evidenția anumite colecții care îți plac în mod special.
Foto: Mezoni