Perna pe care dormi în fiecare noapte influențează major somnul. Știi deja, din proprie experiență, că atunci când nu te odihnești pe perna potrivită ai un somn agitat, iar a doua zi te trezești cu dureri de gât, de umeri sau de cap. Ba mai mult, ești prost dispus/ă, iar concentrarea și randamentul la locul de muncă sau la școală lasă de dorit. Prin urmare, este foarte important să alegi perna cu mare atenție, în funcție de nevoile tale și de stilul de a dormi.
Mai multe informații și sfaturi utile despre acest subiect, și anume după ce criterii alegi o pernă bună și cum o găsești pe cea potrivită pentru tine, afli din rândurile ce urmează.
Ce condiții trebuie să îndeplinească o pernă de calitate superioară
Alegerea pernei potrivite este esențială pentru un somn odihnitor. Ea are o influență decisivă asupra calității somnului, iar perna greșită poate provoca disconfort sau poate chiar accentua anumite probleme de sănătate cu care te confrunți deja, precum durerile cervicale, ori provoca unele noi precum sforăitul sau respirația șuierătoare.
Cu toate acestea, trebuie să menționăm încă de la bun început că nu există o pernă ideală pentru toată lumea, având în vedere că nevoile și preferințele în materie de dormit diferă de la o persoană la alta. De exemplu, o pernă înaltă, fermă, perfectă pentru cineva care obișnuiește să doarmă pe o parte, e total nepotrivită pentru altcineva care preferă să doarmă pe spate.
Iată câteva dintre criteriile pe care le recomandă specialiștii pentru ca perna pe care o alegi să fie nu doar confortabilă, ci să îndeplinească anumite criterii esențiale pentru un somn odihnitor și sănătos.
-
Perna ideală trebuie să susțină corect zona cervicală
Unul dintre cele mai importante criterii în ceea ce privește alegerea pernei potrivite este înălțimea acesteia. Perna ideală nu trebuie să fie nici prea înaltă, nici prea joasă, astfel încât să ofere un sprijin corect gâtului și să asigure o poziție corectă în timpul somnului. Aceasta înseamnă că în timp ce dormi, coloana vertebrală trebuie să stea complet dreaptă, iar vertebrele cervicale aflate în continuarea ei să fie în poziție cât mai naturală.
-
Să fie confortabilă și flexibilă
Pe lângă salteaua potrivită, lenjeria de pat de calitate și….atmosfera relaxantă, perna pe care dormi trebuie să fie confortabilă și flexibilă, astfel încât să-ți asigure tot confortul de care ai nevoie. În acest sens ai posibilitatea de a alege între pernele cu formă clasică și cele anatomice. Modelele de perne cu spumă cu memorie se mulează pe cap, gât și umeri pentru o poziție naturală a corpului. Acestea oferă suport foarte bun și o bună relaxare pentru mușchi, fiind ideale în special pentru persoanele cu umerii medii sau lați.
-
Să favorizeze circulația aerului
Un alt aspect important pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când achiziționezi perna ideală pentru tine este tipul de umplutură, care să permită circulația cât mai bună a aerului. În aceste situații sunt recomandate cele cu spumă de memorie, care asigură o ventilație foarte bună, sau cu fibre naturale, de exemplu bumbac sau bambus. Pernele sunt antialergice, absorb și elimină foarte repede umiditatea excesivă, asigurând o temperatură optimă în timpul somnului indiferent de anotimp. Totodată contribuie la un somn confortabil și la menținerea unei poziții naturale, corecte, atunci când dormi. Pernele cu umplutură de bambus sunt recomandate mai ales copiilor, dar și în cazul în care te confrunți cu probleme dermatologice, fiind antialergice și tolerate de pielea sensibilă.
Cum alegi perna potrivită. Criterii de alegere a pernei
-
În funcție de poziția în care dormi
Dacă dormi pe spate, cel mai indicat este să folosești o pernă joasă, care să susțină gâtul și capul. Dacă dormi pe o parte, ai nevoie de o pernă înaltă și fermă, care să umple golul dintre umeri și pat, iar în acest fel să ofere un suport adecvat pentru gât.
În cazul în care dormi pe burtă, vei avea nevoie de o pernă cât mai joasă, plată chiar, care să nu solicite gâtul. Totuși, este bine să știi că o astfel de poziție în timpul somnului este nesănătoasă pentru coloană și gât, așa că ar trebui să încerci să renunți la ea dacă o folosești deja.
-
În funcție de umplutură
Pernele cu umplutură naturală, cum sunt puful și penele de gâscă, oferă în egală măsură un confort excelent și susținere atât pentru gât, cât și pentru zona cervicală. Pernele de acest fel au o elasticitate ridicată și o durată de viață mai mare decât a celor obișnuite. Cel mai recomandat este să alegi o astfel de pernă cu țesătură din bumbac, pentru a-ți asigura o ventilație corespunzătoare în timpul somnului.
Lâna sau bumbacul sunt și ele opțiuni foarte bune pe care le poți avea în vedere atunci când îți dorești o pernă cu umplutură naturală. O pernă cu lână sau bumbac este moale, dar totodată fermă, ceea ce înseamnă că reprezintă o alegere adecvată mai ales dacă îți place să dormi pe o parte. În plus, o astfel de pernă este hipoalergenică și rezistentă la acarieni.
Dacă ai pielea sensibilă, ar trebui să accesorizezi perna cu o husă tratată antibacterian și anti-acarieni. Nu uita că poți găsi și pilote de pat bune, cu astfel de compoziție și de proprietăți.
Din ce în ce mai căutate și apreciate datorită avantajelor numeroase pe care le oferă sunt și pernele cu umplutură de bambus. Mai exact, fibrele de bambus absorb și elimină foarte repede umiditatea excesivă, și-ți asigură o temperatură optimă în timpul somnului indiferent de anotimp. Fiind antialergice, pernele cu umplutură de bambus sunt recomandate nu doar adulților, ci mai ales copiilor.
Pernele realizate cu umplutură din spumă cu memorie, acest material inovator care se adaptează perfect corpului și poziției în care dormi și susțin corect capul, gâtul și umerii, preîntâmpină apariția tensiunii musculare și a durerilor. De exemplu, perna Green Future Minty, umplută cu spumă Green Therm Memory HD®, nu doar că oferă o poziție naturală a corpului atunci când te odihnești, dar are și un efect revigorant și calmant datorită structurii pernei realizate cu infuzie de uleiuri esențiale de mentă. De asemenea, canalele de aerisire din structura pernei preiau căldura excesivă și umiditatea în timpul somnului, mediul din dormitor rămânând uscat, și în acest fel te ajută să previi apariția microbilor, a mucegaiurilor și a alergiilor.
Avantajele principale ale unei perne cu umplutură sintetică din fibre siliconice sunt elasticitatea mai mare comparativ cu cea a pernelor cu umplutură naturală, confortul pe care ți-l oferă în timpul nopții și prețul mic. Nanofibra este cea mai fină și mai rezistentă dintre fibrele sintetice, și care se apropie foarte mult ca proprietăți de cele ale pufului de gâscă: oferă confort termic, moliciune, elasticitate și ventilație bună, și în plus este potrivită pentru persoanele alergice.
-
În funcție de formă
Și forma reprezintă un criteriu de luat în calcul atunci când ești în căutarea pernei ideale pentru tine. La acest capitol, ai de ales între perne cu formă clasică și perne cu formă anatomică. Evident, cele din urmă oferă un suport mai bun pe timpul nopții, având în vedere că se adaptează formei corpului, capului, gâtului și umerilor.
Modelele de perne care îți stau la dispoziție în magazine sunt foarte numeroase, așa că în mod sigur vei găsi ceva care să se plieze perfect pe stilul tău de a dormi și care să-ți ofere un somn de calitate!
Sursa foto: Pixabay & Mezoni