Sfaturi pentru un decor inspirat din natură

Total
0
Shares

În topul celor mai primitoare și frumoase interioare sunt, cu siguranță, cele amenajate în stil natural. Culorile și finisajele calde, mobilierul din lemn, accesoriile și decorațiunile pentru casă din fibre textile sau împletituri naturale, plus multe plante și flori sunt elementele-cheie ale unui asemenea decor.  

Simple și nepretențioase, însă nu lipsite de personalitate, amenajările inspirate din natură pot fi adoptate cu ușurință în orice locuință, indiferent de dimensiunile acesteia. Cei care aleg să își decoreze spațiul în care trăiesc în acest stil se vor bucura zi de zi de un cămin asemănător unui cocoon: natural, sănătos, confortabil și foarte plăcut. Dacă te numeri printre aceștia, uite cum îți poți transforma și tu casa într-un loc care să comunice perfect cu mediul înconjurător:

Folosește finisaje naturale. Pentru a crea un ambient cât mai apropiat de natură, apelează cu încredere la lemn masiv. E adevărat că o tâmplărie și o dușumea din lemn presupun o investiție destul de importantă, însă pe termen lung vei avea multe avantaje, atât de ordin practic, cât și estetic. Acest material nu doar că îți va asigura un mediu sănătos, ci va da trăinicie, căldură şi un farmec aparte căminului tău.

Mizează pe culori calde. Natura îți pune la dispoziție o paletă foarte variată de culori și nuanțe superbe, așa că ar fi păcat să te rezumi la clasicele bej și maro. Pentru a contura o atmosferă inspirată din natură, poți apela nu numai la bejuri și marouri, ci și la alburi sau pasteluri. De asemenea, nu strică nici să dai interiorului un pic de dinamism, pe care îl poți obține cu ajutorul câtorva accente de galben/oranj, verde sau roșcat. Totul este să ai grijă cum le dozezi și combini.

Mobilierul din lemn, un must-have. Apreciat de tot mai multe persoane pentru căldura, frumusețea și eleganța aparte, ce nu pot fi egalate de niciun alt material, lemnul brut se regăsește din ce în ce mai des în amenajările interioare contemporane, la piese de mobilier ce au un impact vizual uimitor. Pentru a aduce vibe-ul naturii în casa ta, nu este nevoie ca tot mobilierul să fie realizat din acest material. De exemplu, o măsuţă de cafea şi câteva scaune din lemn masiv aşezate în faţa canapelei sunt suficiente pentru a imprima livingului un suflu natural. De asemenea, o canapea cu picioare din lemn, o buturugă folosită pe post de taburet sau o masă de dining cu o tăblie superbă din lemn brut sunt obiecte cu un potențial… natural imens.
Foarte potrivite pentru acest tip de design interior sunt și obiectele de mobilier din împletituri naturale, rattan, fibră de bambus și zambilă de apă.

Materialele și texturile naturale au un rol important. Accesoriile textile (covoare, draperii, lenjerii de pat, pleduri, cuverturi, perne etc.) sunt o soluţie simplă, dar de efect, pe care o poţi lua în calcul dacă vrei să transformi rapid interiorul într-un „colţ” de natură. Având în vedere că acestea sunt responsabile într-o mare măsură de confortul şi căldura ambientului, te sfătuim să te axezi pe materiale naturale, precum bumbacul, inul, lâna, mătasea etc.

Apelează la imprimeuri sugestive. Dacă vrei să creezi un decor cu adevărat spectaculos, care să aibă multă personalitate, îți recomandăm să optezi pentru imprimeuri vegetale supradimensionate. Cel mai la îndemână este să folosești accesorii textile (draperii, huse pentru pernuțe sau lenjerii de pat) care au imprimate pe țesătură astfel de patternuri. Sunt foarte frumoase! O altă idee ar fi să aplici pe un perete cu vizibilitate bună un tapet deosebit, cu motive ce fac trimitere la natură. Îți garantăm că acesta va deveni punctul de atracție al locuinței tale.

Completează ambientul cu decorațiuni pentru casă superbe. Amenajarea nu ar fi completă fără accesorii și decorațiuni, realizate, bineînțeles, din materiale naturale (lemn, nuiele, împletituri naturale). De exemplu, pentru a fi cât mai aproape de natură, poți integra în spațiul interior un trunchi de copac frumos sau un braț de lemne pentru foc stivuite lângă șemineu. Vor da un farmec aparte locuinței. Nu uita nici de ghivecele cu plante verzi, vazele cu flori și aranjamentele din elemente vegetale, care sunt esențiale într-un astfel de decor.

Foto: Mezoni

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa-ti placa

You May Also Like