Ghid de amenajare a grădinii

Interesul pentru amenajarea grădinii a crescut mult în ultimii ani și a „explodat” în ultimele câteva luni, în contextul crizei sanitare actuale. În prezent, cei mai mulți dintre noi preferăm să ne petrecem timpul în locuri sigure și plăcute, așa că spațiul din jurul casei reprezintă o adevărată comoară pentru cei care îl au.

După o zi/o săptămână de lucru la birou sau acasă, abia așteptăm să ne relaxăm în grădină alături de cei dragi. Însă pentru ca fiecare moment petrecut aici să fie cât mai plăcut și mai deconectant, trebuie să știm cum să ne amenajăm spațiul exterior, astfel încât să îl transformăm într-o adevărată oază de relaxare. Pentru ajutor și inspirație, intră aici. De asemenea, consultă ghidul pe care ți l-am pregătit în cele ce urmează :

Câteva sfaturi pentru o amenajare de grădină reușită
Înainte de a te apuca de amenajare, stabilește care vor fi zonele de interes, raportându-te, bineînțeles, la suprafața și forma grădinii, precum și la nevoile tale și ale familiei tale. Apoi, analizează cu atenție unde ai putea să le amplasezi, astfel încât să ajungi ușor la ele, să comunice bine unele cu altele și totodată să creeze împreună un ansamblu funcțional și armonios din punct de vedere estetic.

Presupunând că ai o proprietate de dimensiuni medii, iată câteva sfaturi care îți vor prinde bine dacă vei ține cont de ele:
– terenul din fața casei este potrivit pentru a amenaja o zonă cu gazon, diverse specii de flori, plante și arbuști (aceștia din urmă ar trebui plantați în special în proximitatea gardului, pentru ca, în timp, să formeze o barieră fonică și vizuală menită să-ți asigure intimitatea mult dorită);
– terenul din spatele casei este ideal pentru a găzdui acele zone care necesită liniște și intimitate, precum: zona de relaxare, zona de piscină, zona de barbeque și o mică grădină de legume.

Să le luăm pe rând!
Zona de relaxare va fi, cu siguranță, locul în care vei petrece cel mai mult timp alături de cei dragi, așa că ai grijă unde o amplasezi și cum o amenajezi, astfel încât să îți ofere maximum de confort. Cel mai recomandat ar fi să îi găsești un loc lângă casă, în prelungirea livingului sau a bucătăriei, pentru a avea la îndemână lucrurile de care ai nevoie. Dacă ai deja o terasă finisată cu deck și prevăzută cu un acoperiș care să o protejeze de soare, ploaie și vânt, totul se simplifică. Practic, nu îți rămâne decât să o amenajezi cu mobilier de grădină cât mai confortabil (de exemplu, poți opta pentru o canapea din rattan, completată de câteva pouf-uri simpatice şi de o măsuţă joasă, pe care să pui paharul cu limonadă, laptopul şi cărţile preferate; cât privește locul de luat masa, pentru acesta poți alege fie un mobilier clasic, compus din masă şi scaune, fie un set pliabil), accesorii frumoase, decorațiuni și plante variate. O altă variantă pe care o poți lua în calcul ar fi să amplasezi această zonă într-un colț feeric și liniștit din grădină, populat și cu câțiva copaci de umbră. În cazul în care nu există acești copaci, poți construi în regie proprie o pergolă din lemn, pe care să o acoperi în timp cu specii de plante cățărătoare (viță-de-vie, glicine, trandafiri etc.).

Zona de piscină, prevăzută cu șezlonguri și umbrele, va fi, cu siguranță, atracția curții în sezonul cald, mai ales dacă ai copii. Indiferent că optezi pentru o piscină adevărată sau pentru un model gonflabil, cel mai important este că, din mai și până în septembrie, te vei simți ca în vacanță.

Din nicio amenajare de grădină actuală nu poate lipsi zona de barbeque. Un astfel de loc de grătar își dovedește utilitatea pe parcursul întregului an și, în plus, dacă este construit bine și frumos, în acord cu stilul general al spațiului exterior, aduce plusvaloare proprietății.

Nu în ultimul rând, dacă ești pasionat de grădinărit, poți rezerva o parcelă din curte și pentru o zonă de grădină, în care să cultivi tot felul de legume și verdețuri.

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *