Doar cine nu a locuit vreodată într-o garsonieră poate crede că aceasta este ușor de amenajat, datorită dimensiunilor reduse. În realitate, amenajarea garsonierei reprezintă o adevărată provocare, tocmai prin prisma spațiului limitat pe care îl ai la dispoziție. Indiferent dacă locuiești într-o garsonieră de 16 mp sau una de 40 mp, fiecare centimetru contează, iar designul ales trebuie să reflecte atât stilul tău personal, cât și nevoile tale zilnice.
De aceea, ne-am gândit să abordăm acest subiect și să-ți oferim câteva idei de amenajare a garsonierelor, astfel încât să poți optimiza la maxim spațiul de care dispui. Află cum să alegi mobila pentru garsonieră, cum să optimizezi spațiile deschise și cum să creezi un design interior pentru garsoniera ta care să fie atât estetic, cât și funcțional!
Amenajarea garsonierei în funcție de suprafață
Dimensiunea garsonierei determină în mare parte modul în care îți vei organiza spațiul. O garsonieră poate fi considerată mare sau mică, în funcție de suprafața de care dispune, implicit de spațiul interior care trebuie amenajat.
Astfel, garsonierele cu o suprafață de cel mult 30 de metri pătrați sunt considerate garsoniere mici, iar cele care dispun de o suprafață peste această limită, sunt garsoniere mari. Pentru ambele categorii există soluții de amenajare, după cum vei vedea în cele ce urmează.
Amenajare garsonieră mică (20/30 mp)
Principala provocare în acest caz este să găsești loc pentru toate piesele de mobilier de care ai nevoie, păstrând în același timp și suficient spațiu de mișcare. Stilul de amenajare interioară a garsonierei trebuie să fie simplu, cu accent pe elementele funcționale și mai puțin pe cele cu rol strict decorativ.
Dacă locuiești într-o garsonieră mică, cheia succesului este multifuncționalitatea. Așadar, în locul mobilierului masiv este de preferat mobila multifuncțională, cu elemente pliabile sau rabatabile. De exemplu, pentru zona de dormit, poți opta pentru o canapea extensibilă, care noaptea se transformă în pat, iar ziua se strânge, lăsând astfel mai mult spațiu liber. Există nenumărate modele de canapele și colțare, dintre care poți alege piesa care să se potrivească perfect la tine în amenajarea garsonierei.
De asemenea, scaunele pliante și piesele de mobilier cu spații de depozitare încorporate reprezintă alte soluții optime pentru amenajarea unei garsoniere sub 30 de metri pătrați. O altă idee populară pentru amenajare garsonieră de 30 mp este să optezi pentru rafturi înalte, care să profite de înălțimea camerei. Astfel, vei avea mai mult spațiu de depozitare fără a ocupa suprafața disponibilă pe podea.
Amenajare garsonieră mare
Dacă ai norocul să locuiești într-o garsonieră de 40 mp, îți poți permite să fii mai creativ. Un spațiu mai generos îți oferă mai multe posibilități de amenajare, astfel că designul interior al garsonierei poate fi mai ușor îmbunătățit. Dacă îți dorești mai multă intimitate, poți separa zona de dormit de restul locuinței folosind un paravan sau chiar un perete fals.
În funcție de spațiu, poți completa zona de dormit cu mobilier pentru dormitor și îți poți permite un pat mai mare și mai comod. De asemenea, într-o garsonieră cu un spațiu mai generos e loc și pentru obiecte decorative care vor înfrumuseța interiorul și vor crea o atmosferă mai primitoare.
În ceea ce privește piesele de mobilier, îți recomandăm o mobilă ușoară, amplasată lângă perete, eventual alături de câteva corpuri suspendate, folosite ca spații pentru depozitare. În plus, poți adăuga oglinzi mari pe pereți pentru a amplifica senzația de spațiu și poți folosi mobilier care combină funcționalitatea cu designul elegant.
Sursa foto: Shutterstock
Amenajarea garsonierei în funcție de caracteristicile spațiului
Nu doar dimensiunea, ci și caracteristicile spațiului sunt detalii importante care trebuie luate în considerare în amenajarea unei garsoniere. Fiecare garsonieră are propriile particularități, iar acestea influențează modul în care îți vei organiza locuința. În general, vei întâlni trei tipuri de garsoniere care au caracteristici specifice în ceea ce privește spațiul. Hai să le analizăm pe fiecare în parte, pentru a da startul proiectului de amenajare garsonieră!
Amenajarea unei garsoniere la mansardă
Multe persoane refuză această variantă, pentru că o consideră dezavantajoasă mai ales prin prisma pereților înclinați care reduc posibilitățile de amenajare a garsonierei. E drept că acesta e un inconvenient, însă o garsonieră la mansardă are și numeroase avantaje dacă știi cum să o amenajezi corect.
E de preferat să apelezi la varianta open space, fără compartimentări, pentru că astfel vei reduce și mai mult din spațiul de mișcare. De asemenea, așa poți beneficia din plin de unul dintre principalele avantaje ale amenajării unei garsoniere la mansardă – luminozitatea.
Este de preferat ca ferestrele să fie cât mai mari și dacă acestea se află pe un perete înclinat, cu atât mai bine. Pentru a amplifica senzația de spațiu, pereții trebuie să fie zugrăviți în alb sau altă culoare deschisă.
Dacă vrei să înveselești atmosfera, sfatul nostru este să apelezi la obiecte decorative în culori vii, care vor echilibra spațiul vizual. Mobila trebuie să se rezume la strictul necesar și să fie cât mai simplă și mai puțin voluminoasă. În plus, poți amplasa un colț de lectură într-un spațiu dificil de accesat sau poți instala rafturi personalizate pentru depozitare.
Garsonieră open space
Într-o astfel de locuință, întreg spațiul este expus privirii, astfel că designul garsonierei trebuie să creeze o impresie plăcută din primul moment în care intri pe ușă. Este drept că o amenajare de garsonieră open space îți oferă mai multă libertate, însă necesită o delimitare inteligentă a zonelor.
Zona de living trebuie să se distingă foarte clar de zona de odihnă, fiind prima care să atragă atenția. Poți ajunge la acest rezultat apelând la culori vesele, în nuanțe calde care să decoreze spațiul respectiv. O canapea cu niște perne viu colorate, un tapet care să contrasteze cu restul pereților sau un covor multicolor sunt accesoriile perfecte pentru zona de living într-o garsonieră open space.
În ceea ce privește zona de odihnă, aceasta trebuie să se afle în plan secund din punct de vedere vizual, efect pe care îl poți obține cu ajutorul unor culori neutre. Este important să te asiguri că toate elementele de design se potrivesc între ele pentru a menține un aspect unitar.
Garsonieră la demisol
De această dată, principalul dezavantaj este lipsa luminii, ceea ce ar putea face spațiul garsonierei să pară și mai mic. Nu poți face nimic în privința ferestrelor, însă poți rezolva acest inconvenient cu ajutorul corpurilor de iluminat.
În acest caz, îți recomandăm iluminatul pe mai multe niveluri, astfel că pe lângă sursa principală de iluminare mai ai nevoie și de surse secundare. Spoturile încastrate, veiozele și lămpile de podea nu trebuie să lipsească, iar lumina din tavan trebuie să fie suficient de puternică pentru a cuprinde toată încăperea.
Te vor ajuta mult în acest sens și niște oglinzi mari care să reflecte lumina. De asemenea, culorile deschise vor amplifica senzația de spațiu și de luminozitate. Așadar, pentru amenajarea unei garsoniere la demisol este important să alegi culori luminoase pentru pereți și mobilier și să adaugi mai multe surse de lumină artificială pentru a compensa lipsa luminii naturale.
Sursa foto: Shutterstock
Amenajarea unei garsoniere în funcție de stilul ales
Stilul de design interior pentru garsoniera ta poate transforma complet aspectul locuinței. Alegerea lui trebuie să reflecte personalitatea ta, dar și să fie adaptată dimensiunii spațiului. Află în continuare cum amenajezi o garsonieră în funcție de stilul de design interior dorit!
Amenajare garsonieră în stil modern
Un stil modern presupune linii simple, culori neutre și mobilier funcțional. Într-o garsonieră modernă, fiecare piesă de mobilier are un scop clar. Adaugă câteva accente metalice sau din sticlă pentru un plus de eleganță! Stilul modern se va potrivi de minune într-un proiect de amenajare de garsonieră mică.
Amenajare garsonieră retro
Dacă ești pasionat de elementele vintage, poți alege un stil retro pentru amenajarea garsonierei tale. Mobilierul din lemn masiv și accesoriile cu motive florale pot crea un decor unic și primitor. Dat fiind că stilul retro presupune o paletă cromatică îndrăzneață și avem de-a face cu amenajarea unui spațiu mic, poți introduce culorile vii prin intermediul elementelor de decor, cum ar fi pernele decorative sau tablourile.
Amenajare garsonieră în stil industrial
Stilul industrial este ideal pentru garsonierele open space. Cărămida expusă, mobilierul din metal și lemn brut și corpurile de iluminat cu aspect industrial sunt elemente definitorii ale acestui stil. Având în vedere spațiul redus al garsonierei, poți opta pentru nuanțe neutre, pe care să le redefinești cu tonuri metalice, pe alocuri. Ține cont de faptul că bogăția texturilor poate face ca mobila să pară mai voluminoasă și încărcată, așa că trebuie să alegi cu atenție piesele pentru a evita un decor sufocant în amenajarea garsonierei.
Amenajare garsonieră art-deco
Dacă vrei să adaugi un strop de lux spațiului tău, stilul art-deco în designul interior este o alegere excelentă. Acest stil este caracterizat de linii geometrice și forme curbate, materiale luxoase, contraste puternice, detalii decorative și corpuri de iluminat spectaculoase. Pentru un spațiu precum cel al garsonierei, este indicat să folosești culori neutre și să adaugi accente bogate precum auriu, argintiu, albastru regal sau burgundy.
Sursa foto: Shutterstock
Cum alegi finisajele pentru amenajarea unei garsoniere?
Alegerea finisajelor are și ea un rol important în amenajarea garsonierei și găsirea celor mai bune soluții de optimizare a spațiului disponibil. Alegerea corectă a acestora poate face diferența între o garsonieră aglomerată și una armonioasă. În acest caz, trebuie să ții cont de mai multe aspecte pe care ți le vom descrie pe rând, în cele ce urmează.
Culoarea pereților
De culoarea aleasă pentru pereți depinde în mare măsură senzația de spațiu, iar când este vorba despre o garsonieră, acest aspect este foarte important. Dacă ai de amenajat o garsonieră mică, e de preferat ca pereții să fie zugrăviți într-o culoare deschisă, care sporește luminozitatea, implicit senzația de spațiu.
Pentru bucătărie, sunt recomandate culori calde, în timp ce peretele din zona de odihnă poate fi zugrăvit în culori relaxante, cum ar fi tonurile de albastru sau vernil.
Pardoseala
Și de această dată, culoarea pardoselii influențează senzația de spațiu, putând face o garsonieră să pară mai încăpătoare sau mai îngustă. Pentru amenajarea unei garsoniere de mici dimensiuni se recomandă o pardoseală în tonuri deschise, în timp ce într-o garsonieră mare, aceasta poate să aibă și o culoare închisă care să contrasteze cu nuanța pereților.
În cazul garsonierelor de la mansardă este de preferat pardoseala din lemn care să aibă aceeași nuanță cu grinzile și stâlpii de susținere din interior. Parchetul este varianta cea mai folosită pentru amenajarea garsonierelor, însă poți opta și pentru gresie, marmură sau linoleum.
Alegerea obiectelor de iluminat
Corpurile de iluminat folosite pentru amenajarea garsonierei trebuie să fie suficient de puternice pentru a face față întregii suprafețe și totodată să nu iasă foarte mult în evidență. De aceea, ar fi o idee neinspirată să montezi în tavan un candelabru sau o lustră masivă – accesorii potrivite mai mult pentru încăperile spațioase.
De această dată, plafonierele și aplicele sunt cele mai bune soluții ca sursă principală de iluminat. Ca surse secundare poți folosi veioze, lămpi de birou și de podea, sau spoturi luminoase încastrate.
Alegerea mobilierului
Am spus deja că mobilierul masiv nu-și are locul într-o garsonieră pentru că ocupă mult spațiu și aglomerează încăperea. În alegerea obiectelor de mobilier, trebuie să te orientezi mai întâi către cele de strictă necesitate și să le găsești locul potrivit în garsonieră. Apoi, în măsura spațiului rămas disponibil poți completa cu alte piese.
De cele mai multe ori, în amenajarea garsonierei se folosește mobilier multifuncțional pentru că ajută mult la optimizarea spațiului. În afară de canapeaua extensibilă și scaunele pliante amintite mai devreme, la fel de utile se pot dovedi un dulap cu oglinzi montat deasupra chiuvetei de la baie, o măsuță de cafea cu un spațiu de depozitare sub tăblie sau un pat cu sertar pentru păstrarea lenjeriei.
Dacă spațiul din garsonieră este prea îngust, o soluție practică este folosirea unui dulap cu uși culisante în locul unuia cu uși care se deschid spre exterior.
Sursa foto: Shutterstock
Idei de decorațiuni pentru amenajarea garsonierei
Decorațiunile joacă un rol important în personalizarea spațiului și în crearea unei atmosfere confortabile. Pentru a aduce un strop de natură în garsonieră, poți folosi plante de interior precum suculentele, ferigile sau plantele cățărătoare. Acestea nu ocupă mult spațiu și adaugă un efect vizual plăcut. Alege ghivece minimaliste sau suporturi suspendate pentru a economisi spațiu.
Un alt element decorativ care poate face minuni este utilizarea texturilor. Pernele decorative cu modele variate, păturile tricotate aruncate pe canapea și covoarele moi pot adăuga căldură și un aer primitor. De asemenea, perdelele ușoare din materiale naturale, cum ar fi bumbacul sau inul, pot completa decorul fără a încărca vizual spațiul.
Tablourile, fotografiile înrămate sau chiar stickerele de perete sunt excelente pentru a personaliza garsoniera. Poți alege imagini care reflectă hobby-urile sau pasiunile tale, cum ar fi peisaje, citate motivaționale sau ilustrații abstracte. O altă idee ar fi să creezi un colaj pe un perete gol, folosind rame de diferite dimensiuni și culori.
Oglinzile sunt decorațiuni practice și estetice. Le poți folosi pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare, dar și pentru a reflecta lumina în zonele mai întunecate. Alege oglinzi cu rame decorative care să completeze stilul general al garsonierei!
Luminile decorative, precum șirurile de lumini sau lămpile cu becuri Edison, pot adăuga o notă de intimitate și relaxare. Amplasează-le în colțuri strategice, cum ar fi lângă pat sau în zona de living, pentru un efect spectaculos.
În final, nu uita de organizare – chiar și obiectele funcționale pot deveni parte din decor. Coșurile din ratan, cutiile decorative sau suporturile pentru cărți pot oferi soluții de depozitare practice și estetice, contribuind la un spațiu ordonat și armonios.
Amenajarea unei garsoniere poate deveni un proces creativ și satisfăcător dacă îți planifici fiecare detaliu. Fie că locuiești într-o garsonieră mică de 16 mp sau într-una mai generoasă de 40 mp, soluțiile inteligente de design și mobilier te pot ajuta să creezi un spațiu funcțional și plăcut. Începe chiar azi să transformi locuința ta într-un loc care să te reprezinte!