Ce este somiera pentru pat și ce avantaje îți aduce

Total
0
Shares

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătate și de acest lucru deja te-am convins într-un articol anterior în care am vorbit despre cele mai bune saltele de pat. Însă știai că și ceea ce intră sub saltea joacă, de asemenea, un rol important în cât de bine te simți când te trezești în fiecare dimineață? Somiera pentru pat, căci despre aceasta era vorba, cunoscută și sub denumirea de ramă de pat, are funcții deosebit de importante și influențează considerabil calitatea somnului. 

 

Cea mai bună somieră de pat poate face diferența între un somn bun și unui chinuitor, căci aceasta reprezintă, practic, o bază pentru salteaua de pat. Astfel, aceasta poate transforma întru totul modul în care dormi, dar și modul în care folosești patul. Pentru a face cea mai bună alegere, însă, e nevoie să te informezi foarte bine privind criteriile pe care trebuie să le verifici înainte de a achiziționa această piesă de mobilier de dormitor

 

Dacă deja ți-am stârnit interesul, te invităm să descoperi în rândurile de mai jos ce este somiera de la pat, care sunt principalele tipuri de somiere, ce avantaje presupune un pat cu somieră, dar și câteva recomandări de somiere pentru pat! 

Ce este somiera de la pat? 

Conform definiției, somiera de la pat reprezintă un sistem flexibil fixat pe rama patului, deasupra căruia se plasează salteaua de pat. O altă definiție atribuie somierei de la pat rolul de parte a patului de dormitor, formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire.

 

Indiferent sub ce formă ai privi-o, somiera pentru pat colaborează cu salteaua pentru a se asigura că avem parte de odihna corespunzătoare. În timp ce salteaua de pat absoarbe aproximativ două treimi din mișcările noastre în timpul somnului, somiera de la pat este cea care le amortizează, contribuind împreună la un somn liniștit. Tocmai de aceea, chiar și cea mai bună saltea de pat poate pierde din avantajele pe care le oferă, în lipsa unei somiere de pat calitative.

 

Acum că știi deja ce înseamnă somiera de la pat și de ce este aceasta importantă în amenajarea dormitorului, a venit momentul să trecem în revistă principalele tipuri de somiere, pe baza anumitor criterii importante de selecție. 

Tipuri de somiere

Diversitatea somierelor este de-a dreptul impresionantă, iar alegerea celei mai bune somiere pentru pat poate deveni o adevărată provocare. Însă urmărind principalele tipuri de somiere, în funcție de criteriile importante menționate mai jos, cu siguranță vei reuși să alegi o somieră potrivită nevoilor tale. Așadar, pentru a te asigura că vei face o alegere ideală pentru un somn odihnitor, iată care sunt cele mai importante tipuri de somiere! 

Somiere pentru pat în funcție de mobilitate 

Vom începe prin a analiza somierele de pat prin prisma mobilității acestora, mobilitatea fiind un criteriu important de selecție atunci când vorbim despre alegerea acestei piese de mobilier. Aici vom vorbi despre somiere fixe, somiere ajustabile sau rabatabile. 

  • Somieră fixă 

Și somierele fixe pot fi de mai multe tipuri. Există somiere fixe cu arcuri, care se potrivesc ideal cu saltelele pe bază de arcuri, oferind același tip de susținere. Există somiere fixe cu lamele, acestea făcând echipă bună cu saltelele din spumă poliuretanică și saltelele din latex. Dacă dorești protejarea saltelei, poți opta și pentru o somieră fixă tapițată, ale cărei bare din lemn sunt îmbrăcate în material textil sau piele ecologică. 

  • Somieră ajustabilă

Somierele de pat ajustabile sunt, poate, cele mai noi, dar și cele mai costisitoare modele de somiere de pe piață. Acestea sunt recomandate persoanelor care sunt imobilizate la pat, persoanelor în vârstă sau celor cu diverse probleme de sănătate. Mecanismul acestor tipuri de somiere poate fi manual sau automat, prin apăsarea unor butoane încorporate sau a unei telecomenzi. Există chiar și modele de somiere ajustabile care oferă până la 5 puncte de ajustare. 

  • Somieră rabatabilă 

Somiera de pat rabatabilă este o alegere excelentă prin prisma faptului că oferi suficient spațiu de depozitare, dar și acces la spațiul de sub pat. În acest mod, poți alege să depozitezi acolo lenjeria de pat, pături și cuverturi, perne sau pilote de pat

Somiere pentru pat în funcție de gradul de curbare al lamelelor

Și gradul de curbare al lamelelor poate fi un criteriu de diferențiere între două tipuri de somiere, respectiv cele cu lamele drepte sau cele cu lamele curbate. Fiecare influențează modul în care somiera de la pat va fi plasată în cadrul patului, dar și nivelul de susținere pe care-l oferă saltelei de pat.  

  • Somieră cu lamele drepte 

De regulă, lamelele drepte ale somierelor de pat sunt realizate din lemn de pin și fiecare lamelă este întinsă pe lățimea cadrului de pat, rezultând astfel un pat de dormitor cu susținere bună. Baza plană a lamelelor oferă fermitate saltelei, ceea ce o face ideală atunci când dorești un nivel înalt de susținere. Cele mai bune somiere pentru pat vor avea lamelele dispuse la distanță nu mai mare de 8 cm între ele, mai cu seamă că o distanță mai mare poate cauza uzarea saltelei sau chiar ruperea acesteia, în timp. 

  • Somieră cu lamele curbate

Somierele pentru pat cu lamele curbate sunt fabricate din lemn de fag, mult mai flexibil, care permite dispunerea ușor curbată a lamelelor. Acest design este special gândit pentru a permite acestor lamele din lemn să acționeze sub greutatea corpului, eliminând punctele de presiune. Lamelele curbate oferă un grad delicat de susținere, spre deosebire de cele drepte, nivelul de duritate fiind unul mediu spre mic. 

Somiere pentru pat în funcție de material 

Materialul din care sunt realizate somierele de pat reprezintă și el un criteriu de împărțire a tipurilor de somiere în două categorii: somiere din lemn și somiere din metal. 

  • Somieră din lemn

Multe persoane susțin că flexibilitatea oferită de lemn asigură o durabilitate mai mare. Atunci când achiziționezi, însă, o somieră din lemn, trebuie să acorzi atenție tipului de lemn folosit. Pinul am stabilit deja că este utilizat pentru modelele drepte, în timp ce fagul este ideal pentru cele curbate. 

  • Somieră din metal 

Somierele de pat din metal câștigă din ce în ce mai multă popularitate, oamenii fiind de părere că metalul oferă o durabilitate mai mare cadrului patului. De cealaltă parte, sunt persoanele care consideră că modelele metalice ar trebui folosite pentru un interval de timp mai scurt. Dacă alegi o somieră metalică, sugestia noastră este să acorzi atenție îmbinărilor, căci acestea trebuie să fie extrem de trainice. 

Somiere pentru pat în funcție de dimensiune și greutate

Dimensiunile și greutatea la care este expusă somiera de la pat sunt alte elemente ce împart aceste piese de mobilier în alte subcategorii. Dimensiunea somierei trebuie să se potrivească cu cea a saltelei și cu cea a ramei patului. În cazul greutății, va conta greutatea somierei, majoritatea somierelor putând susține până la 150 kg în cazul unui pat single. În cazul în care este depășită această greutate, asigură-te că somiera aleasă are o tolerabilitate mai mare pentru greutate. 

  • Somieră pentru un pat single 

În cazul paturilor single, dimensiunile standard pentru somieră sunt de 90 cm, 100 cm sau 110 cm în lățime și de 180 cm, 190 cm sau 200 cm în lungime. 

  • Somieră pentru un pat dublu 

Somierele pentru pat dublu prezintă mai multe opțiuni în ceea ce privește dimensiunile: 140 cm, 160 cm, 180 cm, 200 cm sau chiar și 220 cm în lățime și 200 cm în lungime. 

Care sunt avantajele unei somiere? 

Nu mai încape îndoială că o somieră bine aleasă, potrivită saltelei tale este un punct de plecare excelent pentru un somn odihnitor. Prin alegerea unei somiere de calitate vei beneficia de confort sporit în timpul somnului, căci principalul rol al unei somiere de pat am stabilit deja că este acela de a susține salteaua și de a-i evidenția calitățile. Descoperă în rândurile de mai jos principalele avantaje ale unei somiere pentru pat! 

Suportul

Unul dintre principalele avantaje ale somierei pentru pat este oferirea suportului necesar spatelui. Această piesă de mobilier se adaptează și reacționează în funcție de greutatea care se exercită asupra ei, oferind un grad excelent de susținere pentru coloana vertebrală. 

Presiunea 

Somiera asigură susținerea saltelei de pat și oferă un plus de durabilitate, în așa fel încât nu vei simți că te scufunzi în saltea. Prin urmare, presiunea de la nivelul saltelei este distribuită în mod uniform, ceea ce susține o bună circulație a sângelui. 

Ventilația 

Somiera de la pat permite aerului să circule liber pe sub pat, datorită lamelelor ramei de pat, care lasă suficient spațiu pentru ca salteaua de pat să poată respira. Acest aspect aduce un real avantaj saltelei de pat, prin prelungirea duratei de viață a acesteia. 

Ergonomia

O somieră de pat cu lamele de calitate superioară va fi întotdeauna un model cu decupaj din ramă, protejat de un material special sau cu lamele fixate cu suporți elastici. Modelele moderne de somiere beneficiază și de regulatori de duritate, care pot face somiera mai dură sau mai moale, în funcție de preferințe. Prin urmare, ergonomia pe care o oferă o somieră pentru pat calitativă este un avantaj major pentru calitatea somnului tău. 

Ușurința de instalare 

Dat fiind că nu sunt foarte masive, somierele de pat pot fi instalate foarte ușor chiar și de cei mai puțin experimentați. Așadar, ușurința de instalare este un alt beneficiu pe care-l oferă aceste piese de mobilier pentru dormitor. 

Cea mai bună somieră pentru pat: 3 recomandări 

Pe baza criteriilor și avantajelor oferite în rândurile anterioare, am ales pentru tine câteva modele de somiere de pat, care oferă un raport excelent calitate/preț. Iată recomandările noastre! 

Somiera de pat Bedora, 180 x 200 cm

Somiera de pat Bedora, 180 x 200 cm prezintă un cadru din oțel vopsit electrostatic și un număr de 13 lamele drepte din lemn de mesteacăn. Grosimea lamelelor și dimensiunea dintre acestea transformă această somieră pentru pat într-unul dintre cele mai bune pariuri pentru patul tău din dormitor. 

Somiera de pat Bedora, 120 x 200 cm

Din aceeași gamă menționăm și salteaua de pat Bedora, 120 x 200 cm, cu aceleași caracteristici: un cadru metalic din oțel vopsit electrostatic și 13 lamele drepte, singura diferență fiind dată de dimensiunile pe care la acceptă pentru saltea, respectiv 120 cm lățime și 200 cm lungime. 

Somiera de pat Bedora, 90 x 200 cm

O alegere excelentă pentru dormitorul tău este și somiera de pat Bedora, 90 x 200 cm, ce prezintă un cadru din oțel și 13 lamele curbate din lemn de mesteacăn. Date fiind dimensiunile, această somieră este potrivită pentru un pat single. 

 

Acum că știi ce este somiera de la pat și care sunt avantajele pe care aceasta le oferă, te poți aventura în alegerea celei mai bune somiere pentru dormitorul tău. Pentru a te asigura că faci cea mai bună alegere, alege un produs care prezintă review-uri pozitive, căci experiența altor utilizatori îți poate indica dacă somiera se potrivește sau nu nevoilor tale. Noi te așteptăm în magazinul online Mezoni cu o gamă de somiere care îți garantează cel mai odihnitor somn! 

 

Sursa foto: Shutterstock & Mezoni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like