Cea mai bună saltea pentru bebeluși: Cum o alegi?

Total
0
Shares

Peste câteva luni, familia ta se va mări cu un nou membru, așa că, cel mai probabil, în această perioadă, principala ta preocupare este să amenajezi camera micuțului care urmează să se nască. Ai ales deja culoarea pentru pereți, ba chiar ai cumpărat o parte dintre accesorii și decorațiuni. În schimb, nu te poți decide asupra pătuțului și, mai ales, asupra saltelei pentru bebeluș. Asta înseamnă că ai nevoie de mai multe informații, pe care le găsești în acest articol.

De la bun început, trebuie să știi că salteaua este la fel de importantă ca pătuțul, așa că te sfătuim să nu o alegi la întâmplare, ci să-i acorzi toată atenția atunci când o cumperi. De altfel, cel mai recomandat este să achiziționezi aceste două articole împreună, pentru a fi sigură că se vor potrivi perfect.

De ce este importantă salteaua pentru bebeluși?

De ce este atât de importantă salteaua de dormit pentru cei mici? Explicația este cât se poate de simplă: în primele luni de viață, un bebeluș își petrece majoritatea timpului în pătuț. Mai exact, în această perioadă, el doarme până la 17-18 ore pe zi. Așadar, are nevoie de o saltea de cea mai bună calitate, care: să-i susțină în mod adecvat corpul pe măsură ce crește; să-i mențină coloana într-o poziție corectă; să-i asigure un confort sporit; să-i ofere siguranță.

Tipuri de saltele pentru bebeluși

În magazinele de profil găsești trei tipuri de saltele pentru nou-născuți: cu spumă, din fibre naturale și cu arcuri. Toate acestea pot oferi un suport excelent micuților în timp ce fac nani, atâta vreme cât sunt de calitate și răspund mai multor cerințe, pe care le regăsești în cele ce urmează.

  • Saltea cu spumă 

Spuma este un material confortabil, care se adaptează bine formei corpului. Salteaua pentru bebeluși trebuie aleasă în funcție de greutatea copilului și de densitatea materialului. Cele cu spumă poliuretanică sau cu spumă de memorie sunt alegeri populare, dar trebuie să ai în vedere că pot emana compuși chimici volatili, de aceea trebuie să te asiguri că vei achiziționa doar produse certificate. 

Deși anumite modele nu beneficiază de aerisire foarte bună, poți achiziționa saltele din mai multe straturi, unde partea superioară este prevăzută cu spumă cu memorie iar cea de bază din poliuretan. În același timp va trebui să te asiguri că ele au densitate suficient de mare pentru a asigura poziția fermă a spatelul bebelușului în timpul somnului. La cele cu memorie, densitatea recomandată este de 50 kg/m³, în timp ce la poliuretan este de 20-25 kg/m³.

Avantajul acestui tip de saltele este că nu produc zgomot și au durată mare de viață. În plus, pot fi prevăzute cu o husă impermeabilă, ușor de întreținut. 

Sursa foto: Shutterstock

  • Saltele din fibre naturale

Pentru bebeluși, unele din cele mai recomandate modele de saltele sunt cele din fibre naturale precum bambus, latex sau nucă de cocos. Latexul este un cauciuc natural obținut din arborele de cauciuc, iar cele cu fibră de cocos sunt închegate la rândul lor cu un amestec de cauciuc și rășină. Medicii recomandă acest tip de materiale pentru saltele datorită faptului că au proprietăți antibacteriene și asigură o ventilație bună, de aceea bebelușii vor fi protejați în timpul somnului împotriva umezelii ori dacă transpiră excesiv. În plus, fibra de cocos este fermă și își va păstra forma pentru mult timp. Dezavantajele pot să apară datorită prețurilor mai ridicate, sau dacă micuțul prezintă o alergie la latex organic.

  • Saltele cu arcuri

Saltelele cu arcuri sunt fabricate din arcuri învelite în spumă, acoperite apoi cu o husă de bumbac sau PVC. Chiar cele pentru bebeluși pot fi ceva mai greu de găsit, ele sunt ușor mai scumpe decât variantele cu spumă. Avantajele pe care le prezintă saltelele cu arc sunt durabilitatea și fermitatea. În acest sens trebuie să ai însă în vedere ca numărul de arcuri să fie de cel puțin 150, astfel încât susținerea oferită să fie uniformă pe toată suprafața ei iar bebelușul să nu se simtă inconfortabil în timpul somnului.

Cum alegi cea mai bună saltea pentru bebeluși? 

Ce criterii trebuie să ai în vedere atunci când cumperi salteaua pentru bebelușul tău? Îți oferim mai jos câteva explicații detaliate.

  • Salteaua trebuie să se potrivească perfect cu dimensiunile pătuțului 

Așa cum aminteam mai sus, cel mai indicat este să achiziționezi salteaua împreună cu pătuțul, pentru a avea siguranța că se vor potrivi. În cazul în care cumperi salteaua separat, există riscul ca aceasta să fie prea mare sau prea mică. Dacă este prea mare, evident, nu o vei putea folosi, iar dacă este prea mică, între saltea și părțile laterale ale pătuțului vor exista spații libere, care se vor transforma într-un posibil pericol de sufocare pentru nou-născut. Dimensiunile pătuțului pentru bebeluși sunt de obicei de 120×60 cm.

  • Să fie un model ferm 

Pentru a susține corespunzător corpul copilașului, este  recomandat să alegi o saltea cu o densitate mai mare deoarece aceasta are o fermitate mai ridicată. O saltea pentru pătuțul lui bebe care este moale prezintă riscul de sufocare sau de apariție a Sindromului Morții Subite la sugari. Cum îți dai seama dacă salteaua este suficient de tare? Simplu, presează cu putere mâna în mijlocul saltelei, după care îndepărteaz-o. Dacă materialul revine rapid la forma inițială și nu ia formei mâinii tale, înseamnă că este ceea ce cauți.

  • Să aibă o ventilație bună 

O saltea de pat pentru copiii mici trebuie să fie realizată din materiale care favorizează circulația aerului, evaporarea umezelii și reglarea termică. Cele mai recomandate în acest sens sunt produsele din materiale naturale. De exemplu, o saltea din fibre de cocos oferă o ventilație excelentă și previne încălzirea excesivă a corpului bebelușului. Dacă preferi o saltea din spumă cu memorie sau din spumă de poliuretan, ai grijă să beneficieze de orificii laterale de ventilare, care să permită aerului să circule prin umplutura saltelei, iar astfel să îndepărteze umezeala și mirosurile neplăcute.

Sursa foto: Shutterstock

  • Să fie omologată 

Înainte de a achiziționa salteaua pentru bebelușul tău, asigură-te că pe eticheta sa este trecută certificarea Oeko-Tex STANDARD 100 (valabilă la nivel mondial), care dovedește că produsul a fost testat pentru substanțe nocive. Cu alte cuvinte, aceasta îți garantează că la fabricarea articolului nu s-au folosite metale grele, vopsele etc.

  • Să fie prevăzută cu husă detașabilă 

O husă de protecție cu strat impermeabil este mai mult decât necesară, având în vedere că împiedică umezeala și murdăria să ajungă în saltea. Fiind detașabilă, aceasta poate fi ușor scoasă de pe saltea pentru a fi spălată în mașină, la 60 grade Celsius, temperatură ideală pentru a distruge bacteriile și acarienii. Mai mult decât atât, în momentul actual ai posibilitatea să alegi o protecție din material antiperspirant, antibacterian și antialergic. Poți opta de exemplu pentru un  o saltea super elastică din materiale hipoalergenice obținută fără compuși chimici, prevăzută cu o husă cu țesătura moale și delicată din vatelină, ce conține un tratament de Aloe Vera și fibre de bambus.

Sursa foto: Pexels

Indiferent de tipul de saltea pentru care optezi, cel mai important este să îi ofere puiului tău o susținere adecvată, un confort sporit în timp ce face nani, un mediu sănătos și multă siguranță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa-ti placa

You May Also Like