5 tendințe în designul interior în 2021

Total
0
Shares

Ți-ai propus ca în viitorul apropiat să-ți amenajezi/reamenajezi locuința cu stil? Atunci e musai să știi care sunt cele mai importante tendințe în decorul interior în acest an, pentru a le alege pe cele care se potrivesc cel mai bine stilului tău de viață și preferințelor tale.

Tendințele trasate pentru anul în care am pășit nu de mult sunt în mod cert un răspuns la ceea ce am trăit în 2020 – un an dificil, în care pandemia declanșată de noul coronavirus ne-a dat viețile peste cap, un an plin de temeri, nesiguranță, distanțare socială și izolare, dar și un an în care am reînceput să apreciem lucrurile simple, frumusețea naturii și locul pe care-l numim “acasă”.

Prin urmare, trendurile care vor marca designul interior în 2021: pun accent pe materialele naturale, sustenabile; promovează folosirea unor elemente de decor durabile, care contribuie la protejarea mediului înconjurător; fac apel la culori care transmit emoții pozitive; pun preț pe mobilierul multifuncțional; readuc în prim-plan stiluri precum cel industrial, Arts and Crafts, minimalismul, japandi.

  1. Mai aproape de natură
    Pandemia a venit și cu ceva pozitiv, în sensul că, fiind obligați să petrecem mult timp în interiorul locuinței, am început să valorizăm mai mult ca niciodată natura. Pentru a ne simți cât mai aproape de ea, avem posibilitatea să folosim în amenajarea interioară  materiale/fibre naturale, care, pe lângă faptul că încălzesc spațiul și-i imprimă un aer confortabil, sunt ecologice și sustenabile. Cu alte cuvinte, “vedete” sunt anul ăsta lemnul de orice fel, împletiturile vegetale (în special răchita), fibrele textile (bumbacul, inul, lâna sau mătasea), sticla, piatra, ceramica sau metalul, în detrimentul materialelor sintetice.Lemnul, preferabil nevopsit, are un statut cu totul special, în sensul că se poate regăsi în orice spațiu interior. Putem să-i facem loc chiar și în încăperi-problemă precum baia sau bucătăria, dacă îl tratăm special împotriva umezelii și aburului. Cu ajutorul său, vom crea o atmosferă caldă, confortabilă și naturală.Și imprimeurile sunt inspirate din universul naturii, așa că avem “undă verde” să apelăm la elemente decorate cu orice fel de motiv care face trimitere la mediul înconjurător: flori, frunze, fructe, păsări, animale etc. (inclusiv cele tropicale se mențin în tendințe!).

    2. Plante rare
    O altă tendință importantă, strâns legată de dorința de a fi permanent conectați cu natura, presupune integrarea plantelor luxuriante în decorul interior. Exemplarele tropicale sunt la mare căutare în acest moment. Cu cât sunt mai rare, cu atât mai bine! Dacă nu vrem să ne golim portofelele și să ne complicăm viața cu întreținerea lor, care nu este tocmai ușoară, putem apela la variantele lor… artificiale sau la aranjamente conservate, ce au o viață de până la doi ani.

    3. Focus pe culori vibrante
    În materie de culori, în 2021, protagoniste sunt galbenul (Illuminating) și griul (Ultimate Gray). Potrivit lui Leatrice Eiseman, director executiv al Institutului Pantone, “griul solid este fundamentul practic de care avem nevoie, iar galbenul este despre speranță, soare și voie bună”.
    Cu siguranță, galbenul reprezintă o alegere excelentă în această perioadă în care simțim o nevoie acută să ne încărcăm cu optimism. Deși pare prea îndrăzneață, această culoare poate încălzi și înveseli instantaneu atmosfera, dacă o folosim în mod corect, adică pe suprafețe mai mici, ca accent (la canapea, de exemplu), sau în nuanțe/tonuri mai diluate. De asemenea, este bine să știm că galbenul și griul merg de minune împreună, așa că, dacă ne dorim o amenajare în pas cu tendințele, le putem integra în locuința noastră. Evident, vom utiliza griul ca fundal sau pe suprafețe mai mari (pereți, covor, mobilier etc.), iar galbenul – ca accent.

    O altă culoare care dă tonul în acest an este Aqua, un albastru-verzui care ne poartă cu gândul la frumusețea mărilor și oceanelor. Din punct de vedere psihologic, Aqua are asupra noastră un efect liniștitor, relaxant, dar în același timp ne energizează și ne umple de poftă de viață. Această nuanță poate fi introdusă ușor în decor, la nivelul unor elemente diferite: piese de mobilier, accesorii, decorațiuni, un perete accent etc.

    4. Piese de mobilier multifuncționale
    De aproape un an, cei mai mulți dintre noi lucrăm de acasă. Având în vedere că trebuie să împărțim spațiul din locuință (care adesea este neîncăpător) cu ceilalți membri ai familiei (cu cei mici, care fac școală online, sau cu partenerul, care, de asemenea, lucrează de acasă), este firesc să ne gândim la soluții istețe de amenajare. Ei bine, mobilierul multifuncțional răspunde perfect nevoilor noastre actuale, reprezentând o tendință într-o continuă creștere. Astfel, piesele care servesc mai multor scopuri (de exemplu, mesele-birou, birourile retractabile, scaunele care se pliază, canapelele extensibile cu spațiu de depozitare) sunt de mare ajutor atunci când locuim în apartamente de bloc mici.

    5. Stiluri “pe val”
    în 2021
    În 2021, este readus în prim-plan stilul industrial, un design ce se remarcă printr-un mix interesant de lemn, beton nefinisat și corpuri de iluminat metalice. Așa cum aminteam în prima parte a articolului, lemnul este un must-have în decorul interior actual, putându-se regăsi nu doar la nivelul pardoselii, ci și la nivelul pereților și al tavanelor.
    Stilul Arts and Crafts este și el la mare căutare, având în vedere disponibilitatea multora dintre noi de a bricola tot felul de lucruri faine. În plus, orice obiect realizat manual va aduce spațiului în care trăim un plus de valoare și de unicitate.
    Minimalismul inspirat de stilul de viață scandinav reprezintă o altă tendință majoră în 2021, îmbrățișată de cei care vor să trăiască cât mai simplu și frumos.

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Stilul Boho-Scandinav

Indiferent dacă sunteți o persoană care preferă stilul maximalist sau sunteți un minimalist devotat, combo-ul boho-scandinav este o versiune elegantă și stilată a esteticului liber și practic. Poate că viața…
View Post