Originar din cultura europeană, stilul clasic de design interior aduce în prim plan eleganța vremurilor de altădată. Deși mulți l-ar putea vedea somptuos și încărcat, în realitate acesta reprezintă o combinație excelentă între armonie, raționalitate și naturalețe, dar, în același timp, grație și o anumită sobrietate.
Se remarcă prin echilibru și simetrie, aspecte valabile în special atunci când vorbim de mobilier. Fără îndoială, decorul clasic nu va deveni plictisitor, întrucât reprezintă o estetică potrivită oricărui interior și se distinge printr-o caracteristică unică – nu se demodează niciodată. Dacă ai decis să optezi pentru o amenajare în stil clasic, îți explicăm mai departe care sunt particularitățile designului și cum să alegi mobila ca să obții un decor clasic reușit.
Ce este stilul clasic de design interior?
Designul interior al caselor în stil clasic poate fi cu ușurință recunoscut după detaliile sale spectaculoase. Are la bază principiile clasice, iar calitățile sale definitorii sunt simetria și proporțiile. Stilul clasic de design interior a luat naștere în secolul XVII, în perioada în care stilul Baroc devenise prea sufocant, iar Rococo impunea mult prea multe schimbări.
Influențat de curentul clasicist, original din Franța, decorul clasic a readus în atenția societății de la acea vreme spiritul civilizațiilor greco-romane. Mai exact, stilul clasic de design interior a pus accent pe formele clare, inspirate din natură și stabilitate, pe regularitatea planificării, monumentalitate și absența elementelor care nu au niciun rol.
Bazat pe arhitectura antică greacă și romană, designul clasic rezistă uzurii timpului și nu este afectat de tendințele sezoniere, astfel că nu se demodează niciodată. A fost, însă, influențat de mai mulți factori pe parcursul dezvoltării sale, de aceea poate fi caracteristic atât amenajărilor opulente, cât și celor mai subtile.
Clasicismul pur, preferat de elitele și cetățenii celui mai înalt rang din secolele XVII-XIX, este relativ dificil de creat în locuințele actuale. Din acest motiv, se întâlnește foarte des conceptul de stil neoclasic, o abordare modernă care reinterpretează principiile originale ale decorului clasic.
Caracteristicile stilului clasic de design interior
Cu toate că pare sofisticat, stilul clasic de design interior reprezintă o miză sigură pentru o locuință confortabilă și primitoare, care nu dă impresia de formalitate excesivă. Principiile clasice sunt universal valabile, iar pentru o amenajare armonioasă trebuie avute în vedere următoarele caracteristici:
Interioare spațioase
Dacă ai în plan un proiect de amenajare a casei în stil clasic, trebuie să știi că ai nevoie de spațiu. Decorul se bazează pe claritatea formelor volumetrice, iar într-o locuință mai puțin generoasă există posibilitatea ca totul să pară aglomerat.
Imobilele care au camere mari și tavane înalte sunt ideale pentru stilul clasic de design interior. Totuși, te poți gândi la amenajarea apartamentului în stil clasic inclusiv dacă acesta este ceva mai spațios sau încerci să obții efectul necesar cu ajutorul pereților albi și prin absența obiectelor voluminoase.
Paletă cromatică nobilă
Pentru o amenajare în stil clasic, culorile sunt centrate pe tonuri neutre, deschise. Nuanțele predominante sunt cele de bej, nisipiu și crem, care pot contrasta cu finisaje deosebite, în tonuri închise de roșu, albastru ori negru.
De asemenea, culorile calde se pot combina cu tonuri pale de roz, verde, galben și mov sau, în încăperile spațioase, cu nuanțe închise de maro. O asemenea paletă cromatică evidențiază materialele nobile, cum ar fi marmura și lemnul de trandafir. De preferat ar fi să se aleagă două culori, iar una dintre ele să fie cea dominantă.
Pereți cu textură deosebită
Stilul clasic de design interior presupune ca pereții să fie acoperiți cu tencuială decorativă, lambriuri de lemn, panouri decorative, stucaturi sau chiar tapet cu modele florale ori din mătase naturală.
În ceea ce privește tavanul, pentru amenajarea unui living în stil clasic ori a altei încăperi, se vor folosi cornișe spectaculoase sau profile decorative care să creeze adevărate opere de artă.
Elemente specifice esteticii antice
Există o mulțime de elemente preferate de stilul clasic de design interior ce amintesc de Grecia sau Roma Antică. Coloane decorative, oglinzi cu rame dantelate, pilaștri simpli ori cu striații sau chenare, ce împrejmuiesc ferestrele și ușile, rozete, capiteluri, basoreliefuri sau modele cu frunze.
Finisaje de înaltă calitate
Pentru o amenajare în stil clasic se utilizează materiale naturale, de calitate. Nimic nu este ieftin și artificial, ci întregul decor este considerat un semn de bun gust. Pardoseala este acoperită cu parchet din lemn de esență rară, dar se poate folosi și marmură sau piatră.
În general, parchetul este folosit frecvent pentru amenajarea sufrageriei și a dormitorului în stil clasic, iar pentru celelalte încăperi se alege marmura și piatra naturală. Bineînțeles, pardoseala este completată de covoare din bumbac ori lână.
Mobilier de tip “muzeu”
Piesele de mobilier pentru living, dormitor, bucătărie și alte zone ale casei sunt fabricate din lemn de cea mai bună calitate. Acestea au linii fine, nu includ detalii exagerate, dar pot fi decorate cu pietre semiprețioase, elemente florale, scene desprinse din legende și sculpturi.
Într-o locuință unde este abordat stilul clasic de design interior își găsesc cu ușurință locul articole de mobilă în stil Ludovic al-XVI-lea, de exemplu scaune cu picioare drepte și spătar oval, precum și piese în stil Sheraton, cu decorațiuni în forme împletite, ori American Empire, bazat pe lemn de abanos, mahon și trandafir. Tapițeriile au modele subtile și includ materiale precum mătase naturală, catifea și bumbac.
Textile elegante
Principalele materiale utilizate în stilul clasic de design interior sunt brocartul, mătasea, satinul și catifeaua. Pentru ferestre, se recomandă draperii și perdele bogate și rafinate, precum catifea și mătase, cu imprimeuri discrete. Cordoanele cu ciucuri și franjuri sunt perfecte ca elemente decorative.
Corpuri de iluminat masive
Ce corpuri de iluminat alegem pentru fiecare încăpere dacă luăm în considerare stilul clasic de design interior? Ei bine, trebuie să știi că sunt indicate candelabrele masive, cu multe brațe, din cristal, fier forjat, alamă sau sticlă murano. Nu vei da greș cu o lustră care are becuri în formă de lumânări ori ciucuri delicați din cristal.
Totodată, poți lua în calcul și corpurile de iluminat pentru podea, cu abajur textil, mai ales pentru amenajarea dormitorului în stil clasic. Atenție, însă! Chiar dacă aceste piese sunt voluminoase, lumina trebuie să fie una difuză.
Echilibru și rafinament
Ca să obții o amenajare în stil clasic trebuie să optezi pentru o abordare bogată, dar extrem de echilibrată. Ordinea, simetria, proporțiile și consistența sunt esențiale pentru stilul clasic de design interior.
Niciun element nu trebuie să domine spațiul, ci încăperea trebuie să fie armonioasă și rafinată din toate punctele de vedere. Obiectele decorative – vaze, tablouri, sculpturi, sfeșnice – nu lipsesc din decor, însă se pune accent deosebit pe atenția la detalii și echilibru.
Stilul clasic de design interior: Cum alegi mobila?
Un interior clasic va include piese specifice, indiferent dacă vorbim de mobilierul pentru camera copiilor, baie, hol sau bucătărie. Iată ce trebuie ai in vedere la alegerea mobilei:
Acordă atenție materialului din care este confecționată
În general, mobilierul clasic trebuie să fie confecționat din lemn masiv. Fie că te gândești la soluții practice pentru depozitarea cărților sau dulapuri pentru haine și alte obiecte, nucul, stejarul, vișinul, mahonul și mesteacănul sunt materialele recomandate pentru mobila clasică.
Ia în considerare culoarea pieselor de mobilier
De cele mai multe ori, elementele de mobilier în stil clasic sunt închise la culoare. Dacă preferi tonurile deschise, atunci mizează pe mobilă foarte deschisă, ca să contrasteze cu restul decorului.
Ține cont de suprafața disponibilă
Este adevărat că stilul clasic de design interior evidențiază mobila robustă, voluminoasă. Totuși, piesele trebuie să fie alese întotdeauna în funcție de suprafața disponibilă și ținând cont de definiția confortului pentru fiecare persoană în parte. Mai exact, funcționalitatea nu ar trebui să fie sacrificată în favoare aspectului. Dacă trebuie să amenajezi o bucătărie mică și îngustă vei adapta și mobilierul la cerințele spațiului.
Optează pentru mobila cu siluetă sofisticată
Interioarele clasice sunt dominate de silueta pieselor de mobilier. Așadar îndreaptă-ți atenția spre fotolii cu spătar înalt și brațe evazate, mese de dining cu picioare stilizate cu modele zoomorfe sau fitomorfe, bufet clasic vitrat, mobilier de baie din lemn și blat de marmură, pat cu tăblie sculptată ori alte piese elaborate de mobilier.
Ai grijă la detalii și ornamente
Pe lângă silueta sofisticată, mobila dintr-o locuință care abordează stilul clasic de design interior trebuie să includă și detalii care contribuie la eleganța formală a spațiului. Așadar piesele de mobilier pot include elemente de accent sculptate, modele florale, ornamente diverse, tapițerii scumpe sau detalii gravate.
Amenajarea în stil clasic: Sfaturi și idei
Înainte de a începe o amenajare în stil clasic este important să înțelegi că atemporalitatea acestui decor se datorează, în mod special, depărtării de trenduri. În plus, pentru ca rezultatul obținut să fie considerat elegant și durabil mult timp de acum încolo, trebuie să urmezi principiile esențiale ale stilului clasic de design interior, respectiv ordinea, echilibrul și simetria. Ca să-ți venim în ajutor, avem pentru tine câteva sfaturi și idei potrivite pentru o amenajare în stil clasic:
Optează pentru finisaje și materiale naturale
După cum am menționat deja, stilul clasic de design interior abordează materiale și finisaje valoroase. Se observă o tendință spre lux și eleganță, așa că totul trebuie să fie pe măsură, chiar dacă implică niște costuri financiare considerabile.
Construiește decorul pornind de la un punct focal
Un interior în stil clasic trebuie să aibă întotdeauna un punct focal. Poate fi vorba de un șemineu, înconjurat de două fotolii interesante și cu o oglindă inedită deasupra. Măsuța de cafea pentru living, o sculptură monumentală, masa de dining ori o pictură în ulei grandioasă pot fi și ele luate în considerare ca puncte focale într-o amenajare clasică.
Integrează elemente din arhitectura greacă sau romană în decor
Un detaliu extrem de important în decorul clasic îl reprezintă coloanele, elementele ce pot fi incluse foarte ușor în amenajare. De pildă, acestea sunt perfecte pentru holul de la intrare, fie că e vorba de imitații încastrate în pereți sau doar de o simplă sugestie realizată prin forme colorate pe pereți.
Menține paleta cromatică și tematica în toată casa
Stilul clasic de design interior nu poate fi abordat doar într-o singură cameră. Este recomandat să existe simetrie și continuitate într-o locuință, ceea ce înseamnă că va fi luat în calcul pentru orice zonă. Așadar gândește-te chiar tu la un proiect de amenajare baie în stil clasic, cu finisaje și mobilier specific, pentru a păstra aspectul inedit al căminului tău.
Alege o canapea cu spătar cu aspect matlasat
Pentru amenajarea sufrageriei în stil clasic ia în calcul cum va arăta piesa principală a camerei. Canapeaua trebuie să aibă o structură rezistentă, din fier sau lemn, și un spătar matlasat.
În ceea ce privește tapițeria, catifeaua se potrivește de minune. Fotoliile cu taburet sau otoman și măsuțele de cafea realizate din lemn închis la culoare pot completa zona de relaxare unde se află canapeaua.
Oferă-i un efect rafinat dormitorului
La nivelul camerei de odihnă, atenția se concentrează asupra patului. Mobila pentru dormitor trebuie să iasă în evidență prin simetrie și aspect. Prin urmare, optează pentru un pat care să aibă o tăblie mare, sculptată sau acoperită cu o tapițerie bogată, matlasată.
De asemenea, un pat cu baldachin poate fi o alegere excelentă. Saltelele înalte sunt ideale pentru un dormitor clasic și lenjeriile de pat cu bordură dantelată sau volane ori cele simple, din fibre naturale, în culori neutre.
Folosește un lavoar cu piedestal în baie
Dacă vrei să abordezi ca la carte stilul clasic de design interior pentru amenajarea băii, utilizează un lavoar cu piedestal. Acesta te poate duce cu gândul la coloana unui templu antic.
Nu uita de cada freestanding
Ca să amenajezi o baie în stil clasic nu pierde din vedere un element definitoriu: cada freestanding. Aceasta conferă autenticitate decorului, iar modelele cu picioare arcuite în formă de leu sunt perfecte pentru designul clasic.
Încearcă să aduci cât mai mult lemn în bucătărie
Amenajarea bucătăriei în stil clasic ar trebuie făcută cu gândul la un lemn de calitate. Ia în considerare mobilierul din lemn cu panouri sculptate și mânere ornamentate, parchetul din lemn sau gresia cu aspect de lemn ori seturile de mese și scaune confecționate din acest material.
Mai departe, completează decorul cu accesorii pentru bucătărie deosebite, cu modele florale sau în culori apreciate de stilul clasic de design interior.
Scoate în evidență stilul clasic încă de la intrare
Mobilierul pentru hol, decorațiunile, finisajele, toate trebuie să iasă în evidență odată ce ai trecut pragul casei. Se va ține cont de simetrie și echilibru și se vor respecta proporțiile volumetrice pentru a nu aglomera holul, mai ales dacă nu este foarte generos.
Lasă-te ghidat de rațiune și claritate în realizarea designului unui spațiu generos ca dimensiuni, oferă amenajării o tușă de excelență prin finisaje prețioase și evidențiază formele organice! Ce spui, ai îndrăzni să-ți decorezi căminul urmând principiile stilului clasic de design interior? Pe mezoni.ro te așteaptă o mulțime de produse care îți pot fi de ajutor pentru o amenajare elegantă, armonioasă și confortabilă!
Sursa foto: Unsplash